O TORȚĂ INIMA

(după o poveste din o mie şi una de nopţi)

hăţişuri în stânga
smârcuri în dreapta
surpare în spate în faţă genune
în jurul meu omenirea inconştient pe tăiş de pumnal
merge
cu vaier în coastă

şi făr' de vedere în talpă

pământul geme saturat de durere
mult ţipăt nu mai înghite
prea multă e hrana încărcată de ură
degeaba aprind licurici printre dinţii de spaţiu din lume
urzeala de beznă-i prea deasă
şi urechea cusută la taină

ce să fac Doamne ca să văd când merg ţanţoş
pod de orbire că traversez cu neantul tatuat pe oase
ca o diplomă de fiinţare?

inima omule

se-aude de pretutindeni
(reverberat ca mulţime sub aceiaşi amprentă a întregului)
inima-i răspunsul a toate

cu un gest hotărât inima din temniţa pieptului
am smuls-o şi-am întins-o spre ceruri
şi-atunci de-atâta iubire
în torţă
s-a transformat

şi întunericul a căzut de pe gene