după
ce-a lepădat cojile arse de humă
căzute
din sărutul lui Iuda
lumea
din mine devine diafană şi albă
adunată
din templele toamnei
irisul
violet
înfăşoară
numai zenituri în cobiliţă de ceruri
când
îşi coace vederea la foc mic
scrumirea
se
transformă în ambră
şi-mbată
îngerul de serviciu din axa temporală
începutul
de referinţă divină şi-a recăpătat
puritatea
întreagă
cele
trei degete unite în mudră au terminat
invocaţia
în duh a creatorilor
creuzetul
alchimizării a sorbit umbrele
Unul
respiră în totul acum iubirea rotundă
perfectă
veşnicia
a deschis ochiul în mine
aşteaptă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu