BEȚI TRUPUL MEU

*Lui Valentin Irimia*

n-am să lupt

pentru ulciorul de apă vie

sunt pelerinul ce devoră sahare în timpi de piatră

chiar dacă scorojește gâtlejul zilei

(oaspete de vază când mă așază la masă)

în el însuși seva mustește

setea  își vindecă izvorul  adună artezienele rădăcinii

și-nvață să plângă lumină sămânța

mărturisește toate căderile

neroditoare

aprig călăresc îndoiala pe crupa cailor soarelui

sorburile mușcă zăbala în hățuri strunite 

cuptorul din ventricul întețește zenitul

dospește pâine harică scoate cina

de sub tutela unicității 

arterele dorului transportă destule flăcări

să ostoiască arsura din lume

știu împărtășire este programul celest

am dat drumul potențelor

virgine ridică pulberea nopţilor de pe vise
în cramele inimii e sărbătoare
răscumpărată lume
respiră

cei ce vor veni

au transportat pe umerii vântului
cobiliţe pline cu dragoste
ecoul
pierde în zare
pielea de şarpe învechită a vremii

acum deschid uter în pleoapă
şi văd