VIBRATO ÎN PLOI ARGINTII

 * Argintiei *

mi-ai zis

fi atent pe unde dai voie

culorilor  să curgă

locul  care ți-a primit cântecul e hăruit

dar nu apăsa pedala până la fund

vibrato în do major

poate produce seisme

e pericol

între maluri cenușii pe care le refuzi 

te poți îneca ademenit de sirene

crochiul clipei țipă culoarea agresivă

a pus-o primadonă spaima de-a creea spațiu

încep să parcurg vertebrele fragile

cu grijă

să nu-mi alunece din pulsație

verticala

care-mi asigură

ieșirea

la golful dintre atrii

camera de rezonanță a respirației

încearcă niște acute

ca formă de mântuire și-n lipsa

unui punct de sprijin

licitează la bursă pumnalul

gordianul ca și frânghia spânzuratului

se cere tăiat

urletul culorii sparge vitrina de suflete

continuă cerul păianjen magic

între pilonii de gânduri

fulgere globulare

rostogolesc

sub ghilotina inimii

meticulos ţese ultramarinul

poveşti de iubire

tac magii

împing pereții de lumină

cu inima

veșnicia începe curgă

TREZORERIA DINTRE ATRII

 * Vasiliei Lazăr (da Coza)*

intră pe frecvenţa nopţii

voluptăţi în violete striaţii împresoară

ești viu rătăcești mai viu ca niciodată ești

crude atingeri străpung elipse caută

jilave respirații supernove dau jos de pe umăr

istovesc doruri între cearșafuri vise risipă

câte arpegii tremură țărmuri lovindu-se de val

să te adune picior se merge mână pipăie orb

riduri pliuri de suflet scufund spațiul în tine

absorb ceruri virgine pulsație grea schimbă polii

timpul sfârâie ritmul se pierde

neuronii inimii îmbrăţişări înghesuie fură

alunecă între curburi și frângeri țâșnesc cabriolete cu fluturi

tainice firide de ecouri răsună

sărut răsuflare de zenituri cupolă răstoarnă în atrii

fără centură de siguranţă în genuni de iubire se-aruncă

de aripi tatuat încolţeşte trupul lumii  

din topirile noastre

să privesc doar prin ochiul de lună

un chirurg rezident s-a sinucis prin implozie

operația a eșuat

inima n-a putut fi desprinsă de-a ta și-atuncea

semințe de lumină

ploi genezice din noi încep să curgă

TALPĂ DE PĂMÂNT DE IRIŞI

- lui Ion Lazăr da Coza - liber-cugetător asumat-

nu mă căuta după zodie

genunchiul s-a înnecat într-o astenie de primăvară

îngerii adună câteva zâmbete şugubeţe

pe care le explodează ca mărţişoare

în pieptul lui Marte

printre dinţii încruziţi de clorofilă

ţâşnesc bondarii kamikaze

în misiuni de ocupare a teritoriilor virgine

rezemat de-o ciutură plină de interogaţii

la fântână

aştepta dumnezeu

sau iluzia unui liber cugetător

în serile târziului din noi

el îmi vorbea despre culoarea unui sunet

care dansează în respiraţia noastră

eu îi arătam nordul cuvintelor

refugiate politic

în timp ce fumam pipa păcii cu el

puneam în batistă

visele mele dantelate cu inorogi pe la colţuri

ştergeam lacrima mumei din stele

şi deveneam privire

rotocoale tăcerea ridica între noi

aripa unui timp perfect

fără identitate

SALT PRINTRE DIMENSIUNI

anchetez arcada zilei din pântec
să continui cerul din tălpile mele ascut lama de cuţit
a viselor îngerii fac ore suplimentare
(părintele a semnat recalibrarea luminii)
în paşi dansaţi colorează
mulţimea de stele ce forfotesc sub pielea mea translucidă

din partea neguroasă a valvei spaţiului prizonier
primesc s.o.s.-uri de flăcări
deşertificarea unui timp eunuc
nu se mai poate naşte pe sine în straie virgine
pe nici o pulsaţie cognoscibilă 
stârvuri stratificate de istorie
aşează în muzee
identitatea sub care ne-am adus dimensiunea
în răscruce
şarpe imperial răsfiră portative sacre
în ascensiune

ispita unei locuiri dincolo de culoare

sparge diapazon de tăceri

aşteaptă

doar eu
matcă mortificată în ochiul furtunii
trimit o cerere de radiere din alfabetul şchiop
al galaxiei

şi merg să mai mor un pic!

ȘI DACĂ AM SĂ VÂND POARTA LUMII

am deschis geana pământului și m-au înconjurat

cuvintele din cuptorul lor magic

au ieșit întâi amintirile

schelete bine șmirgheluite de învățăminte

și regrete sticlesc doar dinți albi de înțelepciune

din vitrina infinitului

erupții de lavă speranțe îmbujorate de curcubeie

pun stăpânire pe pașii mei nedospiți încă

în aluatul timpului tastează povară grea de potențe

punctele cardinale din falanga infinitului sângerează

prea multe uși nu vezi cum scârțâie în balame timpul când nu adun

bine pe care să cobor ceruri și ruguri în pecete

căreia să-i înalț genunea făcându-i cu mâna

într-un târziu

scuturând jărăgai de-așteptări

iese în veșmânt curat pași desfac trasee senine

sub talpa ei certitudinea  

în urma ei cuptoarele se prăbușesc

nu-și mai au rostul pierdut între spițele perfecțiunii

geana pământului lasă stor de ceruri

peste odihna ei să cadă

și să se-nchine în mine dincolo de cuvinte

REGELE E GOL ȘI ȚIPĂ DIN GAURĂ DE VIERME DEȘI

ține sub deget de ascultare butonul apocalipsei

șotronul puterii se joacă pe scheletele noastre flămânde

din țara candorii în cască îmi șoptești apăsat

nu-i vinovat

zadarnic lacrimă înjunghiată  rup orizontul în două ca respirație

tu aprinzi candelă în altare străine și te minți că  

trepăduși cu  pădurile-n spinare au dizlocat geana pământului din vocala arhetipală

litanie cu orbitele goale îți umple derma de lepră

doar ei poartă arsură de vină că mutanții au mușcat de coapsă luna

și-au tatuat abis între coastele mele

ca o ghilotină desparte magia de poveste inocența oarbă

întorci filele cărții  ruine sfărâmi între atrii  înțelesuri oligofrene cangrenează clipa  

privesc lung curcubeiele din buricele venelor

și eliberez supernovele galaxia își iese din piele când arginții încuie muzica sferelor

irișii retrag răsărituri zemoase de pe țărmurile vampirilor

lumina este toxică pentru inima ce ventilează doar întuneric în casa cea sacră

distanța dintre valve se îngustează cu o geneză ratată

regele înghesuie avar  pietrele nimicului în coroană  

pe bordura nopții

compasiv un licurici își scrie memoriile și surâde

în locul vacant alunecă înalt butonul  roșu

și-ncepe să ticăie ca o inimă

PALATINUL CU DRAGOSTE

 

ca un şarpe cosmic

am lepădat culoarea fiecărui sunet

pielea alchimizată a început să ia forma elipselor

ca semnătură de trecere

timpanele tale ciorchini ce şi-au privatizat cuptoarele

au transportat în cramele inimii

cobiliţe pline cu dragoste

ecoul aceleiaşi nuanţe emite pulsaţia matricei

androginul strânge la oaste cu arcanul

meridianele

din povârniş inspirul harul

limbile vieţii să ne vorbească iau formă de cep

eliberează mustul preţios al împărtăşaniei

cerurile se aliniază ca o clopotniţă

să zidească tăcerea

din altarul creiaţiei rugăciunea vie ce suntem

reflexie arhetipală

începe să pulseze epiderma

veşniciei

PIRONUL ZILEI ÎN COASTĂ PROFANĂ

nu mă închide părinte
carcasa unui destin prestabilit crapă alchimic
libertatea funiei desenul magic
în jurul ţăruşului cercuri lichide deşiră
mosor de moire
palma sorţii musteşte geneze
aceeaşi dislocare de energie
loveşte sau mângâie
chinga-i prea strânsă zăbala
înfige pumnale în gură flămândă
pân’ la prăsele
crucea îmi tropoteşte cu golgote-n spinare
fila zilei când o deschid
sacrul scrie pe limbă profană
taina dansului vieţii
precum o cămaşă de flăcări
pustiul mă strânge adună sub arsură îndoiala
miriapod de lumină
mişcă elipse locul dintre omoplaţi
vibrează aripi sângele fierbe-n zenituri
harta lumii din piele linia destinului şi respiraţia fiinţei
pulsează codul unic al răstignirii

cu vulturi în pupile
cuminte
m-aşez sub piroane şi eliberez
fulgerul

PRIN RISIPIRE ADUN TIMPUL

 * Resetare *

chiar dacă ai chef de-o plimbare zăludă

prin sânii mei
resetează întâi efemeridele

să nu te-nece polenul resorbindu-ți griul din oase
apasă butonul roşu

învârte bine gândul în matcă

vinețiu zvâcnit

copite rebele zdrumică drumuri cândva violete

în zăbală de simțuri
cicadele dansează pe ritmul morţii

genunchi smerit înfășoară troițe sub memorii curate

dă afară dansatoarele din buric

mustirile din palma lacomă își iau concediu de studiu

pe termen nelimitat
pulsiuni de soare marmorat întoarce pe dos
membrana păcatului
şarpele reclădeşte raiul oprește-te

lasă-mi virgine moleculele să râdă vieți fără gratii

nu le da pe gât la orgii în care doar abisul

scrie procesul verbal 

frângerea amintirii în moliciunea șoldului

interstiții în aripă de înger foamea de-a locui întreg

ochi orb decojește pace din așteptări

atingerea se refuză spăimoasă sub ghețuri  

priviri expulzate găsesc alt centru de greutate

galaxiei din mine

litere obeze de timp scriu de zor legende în sânge 
cu toată ispita nu împleti doar răsuflări de grindă a lumii

când sfârâie-n călcâi dale aseptice de paradis
dor urzicat din programul galactic

mărul se deschide în mine spre gura Evei
multiplicat

păcălesc viaţa cu încă o moarte bogată

ce-ți pasă dacă inocent

sub pragul casei îngurgitez spaţiul din sâmburi?

SINGURĂ SFERĂ ÎN CUPTOARELE TIMPULUI

 *Lui IOAN GRIGORAȘ un „la mulți ani„ în brațele revelatei iubiri*

pe cioburi de frig sculptai pași de căutare

însetare bezmetică aprindea fântâni

pe limba despicată în babilonice graiuri

atât de ades ciutură te făceai

și doar flăcări scoteai în cumpeni de cer

însingurări ca o rană s-agăți

de pervazul ferestrei spre tine

sângele sfâșia arterele  fundul mării

nu se lăsa urcat la coardă 

în toate ardea piatră de sacrificiu

nevăzută  cămașă de nessus

veneai spre inimă galonat de femei pe umăr

atlas reformat de angoase pestriţe

precum cărţile vremurilor

te-apăsau dorinţele lor blonde îmbâcsite indecențe

sâni siliconaţi

descheiau febril tainele puterii tale

doar un sclav care orb ţesea şal străveziu

la gâtul efemerului 

în urechea deșănțată a fetei morgana

cercei sclipitori 

podoabe ieftine ți-au dăltuit pupile

iluzia de-a fi sub arsura atingerii

a rotogolit genuni

în glezna timpului săgetat de înfrângeri

până când….

subpământurile și-au adunat

rafinată voluptate din stele

mările și-au cristalizat serenitatea adâncurilor

într-o zeiță ondină vestală 

sau zână îmbrăcată în dans de sânziană zăludă

combustii de sfere sau râs de izvoare

ca o iederă ți-au îmbrățișat molatec

pașii lipiți de uimirile tale prăbușirea în adorare

doar urmarea firească

a zborului din săgeată celestă în rana unei aduceri aminte

câtă memorie scrie pe limba doiului

unica silabă a sferei

când se deșiră minunea și spune

sunt întreg adevărat

și doar una cu unul galopează năvalnic

prin artere de lumină lichidă

revelată iubire aprinde lumea

O TANDREȚE DE-NCEPUT DE LUME ROTUNJESC

* Lui Viorel Bănesaru *

singurătatea mea strigă la lume

vopseaua care alunecă pe acel zid în pulsul tabloului sacru

depărtări de unică folosință colorează în verde

ancora o smulge din iesle negru în derivă pornește

sub lege divină nu mai vrea să picteze

disperări ciobite de moarte 

rotind istorii de-alcov şi de arenă sângerie

epiderma respiraţiei duale începe să capete nuanţe sidefii

umezeala culorii

aduce la suprafaţă impregnarea unui trecut

cenzurat de buza fierbinte a clipei

păianjenii duc în cobiliţe policrome taine

să le-ngroape în mine

program de înmulţire celestă

spectacolul continuă la scenă deschisă sau în culise 

ţesătura din spatele cortinei capătă strălucirea luminii

sub suveica înţelepciunii bătute

epuizat de-atâta ţipat

zidul se sparge în curcubeie şi înstelează pictura vie

în care semnez smerit ca parte

rotunjind întregul ce coace în mine perfecţiunea

tabloul ce sunt respiră o lume

MEREU SALT SPINTECAT

ne-am reîntâlnit pe respirația unei clipe când era să fim fericiți

doar cioburi de vitraliu adună troițele din răscruci

surpate de îndoială

pietruiesc braţe din care bisericile suspină străvezii

au plecat odată cu ultima îmbrăţişare

poteci ilegale sapă gânduri pe margine de genune înveți să nu-mi mai fi

după ce mi-a lipit amintirea de partea dinspre apus 

a uşii noastre un măr cu raiul putrezit în sâmbur

mi-ai lăsat sub prag voluptăți aseptice

priviri de adoraţie doar astru mort licitează nu-ți minți clipa stingheră

iluzia cumpărată ieftin la mâna a doua (a treia ar fi a sfinţilor fugiţi din icoane)

nu mai păcăleşte pe nimeni

sărutul de acid sulfuric de la colţul străzii

înainte de ghilotina care aşteaptă flămândă sfârşitul zilei

doar singurătatea ta jupuită de umbră

mai lasă dâră de ţipăt

construieşte foişor de zâmbete un copil visător

și dă drumul zmeului 

noaptea ți se-agaţă de spate ca o ancoră de lumină reciclată

și-ți dă brânci în altă dimensiune

Leonard Cohen ~ Dance Me To The End Of Love

EXPLORĂRI ÎN OCHIUL UNUI DINTE

 în taina cinei inspir mozaicuri lumina

 

faţă în faţă cu mine

mă-ntreb cine este străinul ce şuieră

din clopotniţa timpului

urechea se denunţă pe sine după ce-şi mistuie sunetul

se răsteşte la gesturile astrelor defilează

pe elipsa combustiei

vorbele se aşează cuminţi la şuetă cu increatul

pe muchia genunii dintre sinapse anemice

gândurile umile mă părăsesc

strecoară dragoni între valvele galaxiei

respiră în mine apocalipse care înfloresc din bulbi

faţete diamantine

lumină reverberată implozie

în fiecare firidă de suflet

bing-bangul multiplică eflorescenţa din talpă

energia punctului zero eliberează

forfotitoare alternanţe din cocoaşa secundelor 

epiderma ţipă

pe tăişul conştiinţei

uşor

pe marginea drumului spre sine paşii mei

nerăbdători

răsfoiesc eternităţi şi-nvaţă săritura

din fiinţă

cine mă va găsi

ofer recompensă…

HIPERVENTILAȚIE CU OAMENI

în pleoapă se dezbracă o rebeliune

stilată

striveşte în tâmplă asteniile

înţeapă

cămara presurizată a inimii

oglinzi compulsive

organizează orgii în călcâi de Achile

reformat

regim de austeritate
impun
dau oamenii afară din mine
gesturi cenuşii

mă sorb dintre cuspide
stângăcia răsuflării în doi

porneşte alarma de incediu
mulţimea
cramponarea de umbre
rând pe rând
frontul de luptă disipează
arsură de clipe
cea dinaintea apocalipselor
eliberează tăceri

împădureşte
planeta din uter
virgină

respiră

a câta geneză învaţă să-şi numere

dinţii de lapte?

DIN COLȚURILE LUMII DUMNEZEU

părea că valurile îmi udau ochii cu zboruri

împreună cu răstignirile

eșuau la țărmul inimii căutau puritatea facerii

amnarul se izbește de-un paradis de cremene

jerbe de răni țâșnesc dintre arterele mele

cerul ce mă-nveleşte vindecător

ori de câte ori mă izbesc de colţurile lumii

pulsaţia trăirii își schimbă frecvenţele

jocul îmi trimite picioarele să absoarbă misterele

toate potecile virgine şi luminişurile

tot ce mi-a legat respiraţia de seninătatea privirii în mine

sau poate de lumea întreagă care mă dansează

fie sub clipă împrumutată

sau revelația unicității care își țipă

inspirul din pielea umedă

sub candori inefabile

toate sunt doar ca să spun simplu clar:

iubesc lumea ce sunt

chiar dacă niciodată poate n-am s-o cunosc

până la capăt....

BALET SINUCIGAȘ

 

înainte de-a topi universul în tine și-a deveni lumină
ai lăsat scris pe frunze și-n curcubeul din iarbă: ferește-te de cei ce fac orgii

cu gânduri sulfurice
dependența de umbră e cancerigenă

în poante de genune
diagrama zilei desenează spațiu cunoscut
zic cei ce mă văd asemeni cu ei dar agonisesc avari corbi în vârful degetelor oarbe
păduri virgine adună liniile sorții în palma de tandreți secată
cuibul meu codează nordul magnetic al ființei
partea nevăzută a lunii și ultima frontieră a umbrei în mozaicuri stranii pavează scena lumii
totul e de vânzare nu-ncape îndoială
moneda-i diferită și arsura desparte marea roșie a pupilei focalizează invers geneza bursieră
din altar măsurată sau în vâscozități de bordel violată
se răstignește lumina-n artere sau listează la bursă infernul vezi străine ce însetat cauți fântâna
viitorul șuieră din buză lividă
timpul nu se mai încape tumefiat sub epiderma străvezie
ochii au îmbrăcat haină de pietre să nu-i sfarme puhoaiele urii
primăveri canibale smulg rădăcina din ceruri celui ce tronul visează și cu pucioasă împroașcă
lașii se bifează deșerturi să nu fie nevoie sub nume propriu
tranșee să bricoleze în gânduri

mai bine o moarte călduță încadrată bine în ramă
spun mulți molfăind în canini de abis propriul suflet ca pe hașiș
miză pe șase de întuneric bisat de trei ori cu trădare scuipătură pe umărul îngerului

și ruleta învârte destinul în carne până dispare

dansul și-a încheiat nasturii nimicului peste spectacolul ratat
solistul negru și-a îngurgitat timpul cu o piruetă de fiară

AMINTIRI DESPRE SUFLETUL PERECHE

             
de câte ori decupam orizont spre tine

întorceai nămeții depărtărilor în sângele meu

viscole căptușeau cuiburile dorurilor

ori de câte ori deșiram alfabetul să-l învăț să numere

vegheam doar din aurore boreale scurgerea constelațiilor

printre artere înainte ca timpul

să se scurgă în cruce albastră sub tălpi de adio

între supernove mă clădeam doar ruine pe șoaptă friabilă

ghețarii lumilor tale i-am băut până la ultimul țurțure

toate umbrele lipite de dinții cuvintelor am destrămat

sub carapacea galaxiilor am tras fir din visul înțelept al țestoasei

am mai făcut odată inventarul labirinturilor

preventiv am blocat maneta ursitei spre soarele interior

în busola veșniciei ți-am fixat nordul pupilei

și-am schimbat codul rotirii în spițele jocului magic

acum doar cămașă de ruguri a mai rămas să-ți fac

și să m-arunc în mine