Crezul OPTIMISTULUI - 12 promisiuni puternice ca sa-ti folosesti fortele extraordinare din tine

Crezul OPTIMISTULUI - 12 promisiuni puternice ca sa-ti folosesti fortele extraordinare din tine

UN SEISM DE MAGNITUDINE TREISPREZECE

retină sub asediu

pentru a rescrie jurnalul fericirii
mi s-a spus scrijelitul pe epiderma zilei este prea roșu
și dezlănțuie prea multe războaie nu mai rămâne nici un petec de pace
unde se vor parafa tratatele a căror miză e duhul
când și iadul se vinde la doze mici pentru a-i ridica valoarea

în așteptare
pe scaunul electric al silabelor voi pune doamne soarele
crește în mine precum o pâine bine dospită
mă împarte profanului sacru
cu optimismul ghilotinei
peretele inimii mele e plin de trofee rănile strânse-n fișic din buzunare
sunt doar mărunțișul rămas după o licitație reușită
a timpului ornat cu ochi fără de pleoapă

numărând secundele veșniciei zidul vechi s-a prăbușit peste iuda

deschid ușa torn golgota-n pahare și închin cu umbra mea
infinitul scorojit își schimbă pielea reptiliană
pașii Tăi despică genune
iară

UROBOROS ȘI MAGIA CERCULUI

arsură de frig

lăsa marginea rănită a zilei când uitam oglinda în costumul de gală

mă trăgea epavă la mal oare cine privea cu ochi de chirurg plagiată rimă în atele

sufleorul mi-a furat partitura

o încarnam pe euridice să nu-și mai rătăcească umbra

orfeu cu tot cu labirintul îndoielilor e repudiat

păşesc în piaţa epidermei promoroaca atingerilor tale m-a ales dizident
alcovul de gânduri e ocultat
îmbrac portul mersului cotidian e așa de simplu să te balansezi
în pâcla zilei între da și nu
rotunjesc sidefiu chemarea întregitorului şlefuiesc scoica destinului
halucinat pe lângă mine treci al treilea cântat de cocoș

cu siguranță te-a prins pe afară
ochii tăi privesc un orizont care nu lasă nici o culoare în lume
ţese credinţa mea iluzie mioapă

în sămânța mărului mă-ngrop orfeu își spală umbrele în mine

una câte una soarele construiește cuiburi

păsării măiastre în ochii mei însetați

veșnicia clipocește alene

şarpe Uroboros m-am încolăcit să nasc
universul țipă

DINCOLO DE IRISUL TIMPULUI

   Explorări în lumină

Simonei  ---  Ciclul: Vom învăţa între tâmple Să odihnim Înălţarea - Şi-apoi vom râde!

Îţi trimit mesaj ca să ştii
în crisalinda acestei clipe fulgurante
sunt aici, lângă tine,
aceeaşi vocală ne respiră timpul întru desăvârşire
gura divină a Mamei pe-aceeaşi limbă ne curge
în fagurul lumii
dulceaţă să picurăm în viers gesturi şi sculpturi ale materiei
construcţia hărţii pe toţi ne pictează sub aceeaşi magie
fiinţa mea muritoare nu ştie nimic despre tine
şi-ar vrea să cuprindă în palmă
emoţia unei atingeri într-o aceeaşi flacără
ce mistuie misterul
potenţându-l mai tare!...

Ştiu totul despre tot fără a şti nimica,
şi n-aş vrea să respir fără de voie
polenul de pe flutur ce irizează desenul tău în lume
să ciobesc nici o fărâmă din curcubeul
ce decorează epiderma trăirii cu flori de cireş
şi îmbracă vocala în licăriri de spirit

Iartă zănatica fiinţă ce vine în cascade nestăpânite
şi-ţi tulbură câteodată
serenitatea clipei ce-şi caută izvorul,
nu o certa prea tare c-aleargă după tunet
sau odihneşte vulturi,
că poate fi oriunde nu aşteaptă nimeni
şi nici o mare nu-i adoarme-n palmă
nimic nu face cu gând umbros
sau socotit anume!...

Şi de te supără vreodată prea arzătoarei cutezanţă
de-a dezghioca şi dulcele
şi-amarul
din bobul de rouă sub aceeaşi latentă erupţie
ai milă!

Nu cunoaşte decât rugul pe care zilnic se urcă şi cântă!...

SĂ-MI CUREȚE VERTEBRELE DE UMBRĂ AȘTEPT O SETE CRONOFAGĂ

* Violettei Petre * 

 

nu plouă iubite doar orizont în implozii tastează în voluptăți târzii

visele alungate

accept pentru că doar acceptarea

mai face umbră când trece ținându-mă de braț dincolo de sinapse

în roca realului decartează spaima de sine

schimbă pietrele din mână nu-mi poți aduce sideful înapoi din perla carnivoră ce mă-nghite

clownii care-au fugit cu piroanele refuzate de ziua jumătate adormită

și-au găsit refugiu în mine

carnea cianozată nu mai putea înghite încă o înălțare

am informații clare nici anterioarei nu-i găsisei piață de desfacere

despart cerurile iubite înainte de-a li se scurge tot albastrul

în noaptea galactică traversez câteva constelații

nu am timp îți iau coasta în spate ca pe o cruce golgotele le comprim

în doctoria amară a înțelepciunii

(cândva trupul tău de humă va fi pregătit să înghită infinitul)

adun și scad viețile în care am umblat somnambulică

pe buza apocalipsei

înmulţesc pătratul merelor amnezice extrag rădăcina pătrată a șarpelui

(un boua constrictor din care țipă o galaxie)

și-mi rezultă o secetă plus încă una

rămasă rest de la explozia unei stele albastre 

o secetă roșie ca un sânge ce fierbe în arterele veșniciei

dau la o parte dunele din pleoapă iubite

din oglinzi  clepsidrele întind brațe de îndrăgostit posesiv

declanșez potopul supernovelor

vin să-ți fiu arcă

DE CÂTE ORI SPUN DA

măsori distanța dintre stele

privirea-ți febrilă doar în spate privește ești geamănul meu dar

nu ai curaj să pui totul miză pe alb răvașe cu spaime sub prag îmi strecori  

cu sărutul de iudă-n rucsac zborul nu mai înalță văzduhul

cioplești obstinat în magmă ca și în sângele gândului negocierea cu tine orbește 

ca să pot citi runele ratării nu mai scot pietrele drumului

sap în mine fără odihnă nici o sete nu-ngrașă umbra lichidă

risipesc oglinzile carnivore din care chipul meu periodic dispare o faleză rămâne pustie

pentru tine gleznele au învățat să numere invers pașii timpului

nu mai întoarce pe dionis în piele el nu bea vin de-ntuneric

albastrul își trage zăbranic pe slova de ceruri

sabotor de nirvana

tot timpul rana pare că se deschide ca un clown se vopsește tăcerea

picioarele se descalță de tine 

citesc silaba verde a vieții la granița dintre anotimpuri

răsturnarea trufiei în ochiul furtunii ridică noi poduri de sare

fără preaviz genunea trage cortina

primadonă sau figurație

sunet de flăcări în portative eterice scrie

rolul ne este cămașă

cel de nimeni văzut fixează reflectoarele

respirația se oprește o clipă

gongul începe să bată...

FOȘNETUL TĂCERII DECUPEAZĂ ARBORI DIN MINE

 

veneai și plecai te simțeam chiar și cu umbra agățată de buză

degetele luau forma mudrei singure

după ce-a sorbit cerul verticala sfredelește inima neagră a lutului

orizontala gestului înnoadă în armonie două zenituri

păsări colibri cu frunze de laur sub pene mutau pereții novei din gânduri

umezeam dimineţi cenușii nu eram eu dorințele scuturau dragonii de apă din rădăcină

am vrut să vindec de canibalism caldarâmul zilei părinte să nu mai simți vină

când mă înghite până la gleznă viața sau până la mijloc (miel nevinovat)

mă zbat în magma cea dură trimit vulturi să ruleze ceruri eterice

pentru decorarea sălii de bal a inimii

după ce l-am expulzat pe anteu din curbura genunchiului m-ai întrebat

de ce nu mă pot chema visele cu numele tău (doar te invoc la fiecare erupție cu albastru)

și mai cu seamă de ce căutările mele

se ascund în pietre și doar în flăcări înnod respirații și oameni

adun atât de greu picioarele zălude de pe granițe nu știu de ce vor să disipeze atingerea 

acelaşi ritual știut pe dinafară se parcurge singur

încep să mă mișc profesionist între mine și mine nu mai cer binecuvântarea

cel din cețuri desenează obstinat icoane pe spatele silabelor șchioape aruncă zaruri

genunea din mine face jocurile plusează semințe

(eu pot să plec într-o vacanţă prelungită dincolo de stele

câtă vreme tu agăți stringuri de îndoială și...)

smulg măștile

pielea

stelele se lovesc între ele

din ecouri doar un singur chip fără de chip

descompune lumina

VIBRATO ÎN PLOI ARGINTII

 * Argintiei *

mi-ai zis

fi atent pe unde dai voie

culorilor  să curgă

locul  care ți-a primit cântecul e hăruit

dar nu apăsa pedala până la fund

vibrato în do major

poate produce seisme

e pericol

între maluri cenușii pe care le refuzi 

te poți îneca ademenit de sirene

crochiul clipei țipă culoarea agresivă

a pus-o primadonă spaima de-a creea spațiu

încep să parcurg vertebrele fragile

cu grijă

să nu-mi alunece din pulsație

verticala

care-mi asigură

ieșirea

la golful dintre atrii

camera de rezonanță a respirației

încearcă niște acute

ca formă de mântuire și-n lipsa

unui punct de sprijin

licitează la bursă pumnalul

gordianul ca și frânghia spânzuratului

se cere tăiat

urletul culorii sparge vitrina de suflete

continuă cerul păianjen magic

între pilonii de gânduri

fulgere globulare

rostogolesc

sub ghilotina inimii

meticulos ţese ultramarinul

poveşti de iubire

tac magii

împing pereții de lumină

cu inima

veșnicia începe curgă

TREZORERIA DINTRE ATRII

 * Vasiliei Lazăr (da Coza)*

intră pe frecvenţa nopţii

voluptăţi în violete striaţii împresoară

ești viu rătăcești mai viu ca niciodată ești

crude atingeri străpung elipse caută

jilave respirații supernove dau jos de pe umăr

istovesc doruri între cearșafuri vise risipă

câte arpegii tremură țărmuri lovindu-se de val

să te adune picior se merge mână pipăie orb

riduri pliuri de suflet scufund spațiul în tine

absorb ceruri virgine pulsație grea schimbă polii

timpul sfârâie ritmul se pierde

neuronii inimii îmbrăţişări înghesuie fură

alunecă între curburi și frângeri țâșnesc cabriolete cu fluturi

tainice firide de ecouri răsună

sărut răsuflare de zenituri cupolă răstoarnă în atrii

fără centură de siguranţă în genuni de iubire se-aruncă

de aripi tatuat încolţeşte trupul lumii  

din topirile noastre

să privesc doar prin ochiul de lună

un chirurg rezident s-a sinucis prin implozie

operația a eșuat

inima n-a putut fi desprinsă de-a ta și-atuncea

semințe de lumină

ploi genezice din noi încep să curgă

TALPĂ DE PĂMÂNT DE IRIŞI

- lui Ion Lazăr da Coza - liber-cugetător asumat-

nu mă căuta după zodie

genunchiul s-a înnecat într-o astenie de primăvară

îngerii adună câteva zâmbete şugubeţe

pe care le explodează ca mărţişoare

în pieptul lui Marte

printre dinţii încruziţi de clorofilă

ţâşnesc bondarii kamikaze

în misiuni de ocupare a teritoriilor virgine

rezemat de-o ciutură plină de interogaţii

la fântână

aştepta dumnezeu

sau iluzia unui liber cugetător

în serile târziului din noi

el îmi vorbea despre culoarea unui sunet

care dansează în respiraţia noastră

eu îi arătam nordul cuvintelor

refugiate politic

în timp ce fumam pipa păcii cu el

puneam în batistă

visele mele dantelate cu inorogi pe la colţuri

ştergeam lacrima mumei din stele

şi deveneam privire

rotocoale tăcerea ridica între noi

aripa unui timp perfect

fără identitate

SALT PRINTRE DIMENSIUNI

anchetez arcada zilei din pântec
să continui cerul din tălpile mele ascut lama de cuţit
a viselor îngerii fac ore suplimentare
(părintele a semnat recalibrarea luminii)
în paşi dansaţi colorează
mulţimea de stele ce forfotesc sub pielea mea translucidă

din partea neguroasă a valvei spaţiului prizonier
primesc s.o.s.-uri de flăcări
deşertificarea unui timp eunuc
nu se mai poate naşte pe sine în straie virgine
pe nici o pulsaţie cognoscibilă 
stârvuri stratificate de istorie
aşează în muzee
identitatea sub care ne-am adus dimensiunea
în răscruce
şarpe imperial răsfiră portative sacre
în ascensiune

ispita unei locuiri dincolo de culoare

sparge diapazon de tăceri

aşteaptă

doar eu
matcă mortificată în ochiul furtunii
trimit o cerere de radiere din alfabetul şchiop
al galaxiei

şi merg să mai mor un pic!

ȘI DACĂ AM SĂ VÂND POARTA LUMII

am deschis geana pământului și m-au înconjurat

cuvintele din cuptorul lor magic

au ieșit întâi amintirile

schelete bine șmirgheluite de învățăminte

și regrete sticlesc doar dinți albi de înțelepciune

din vitrina infinitului

erupții de lavă speranțe îmbujorate de curcubeie

pun stăpânire pe pașii mei nedospiți încă

în aluatul timpului tastează povară grea de potențe

punctele cardinale din falanga infinitului sângerează

prea multe uși nu vezi cum scârțâie în balame timpul când nu adun

bine pe care să cobor ceruri și ruguri în pecete

căreia să-i înalț genunea făcându-i cu mâna

într-un târziu

scuturând jărăgai de-așteptări

iese în veșmânt curat pași desfac trasee senine

sub talpa ei certitudinea  

în urma ei cuptoarele se prăbușesc

nu-și mai au rostul pierdut între spițele perfecțiunii

geana pământului lasă stor de ceruri

peste odihna ei să cadă

și să se-nchine în mine dincolo de cuvinte

REGELE E GOL ȘI ȚIPĂ DIN GAURĂ DE VIERME DEȘI

ține sub deget de ascultare butonul apocalipsei

șotronul puterii se joacă pe scheletele noastre flămânde

din țara candorii în cască îmi șoptești apăsat

nu-i vinovat

zadarnic lacrimă înjunghiată  rup orizontul în două ca respirație

tu aprinzi candelă în altare străine și te minți că  

trepăduși cu  pădurile-n spinare au dizlocat geana pământului din vocala arhetipală

litanie cu orbitele goale îți umple derma de lepră

doar ei poartă arsură de vină că mutanții au mușcat de coapsă luna

și-au tatuat abis între coastele mele

ca o ghilotină desparte magia de poveste inocența oarbă

întorci filele cărții  ruine sfărâmi între atrii  înțelesuri oligofrene cangrenează clipa  

privesc lung curcubeiele din buricele venelor

și eliberez supernovele galaxia își iese din piele când arginții încuie muzica sferelor

irișii retrag răsărituri zemoase de pe țărmurile vampirilor

lumina este toxică pentru inima ce ventilează doar întuneric în casa cea sacră

distanța dintre valve se îngustează cu o geneză ratată

regele înghesuie avar  pietrele nimicului în coroană  

pe bordura nopții

compasiv un licurici își scrie memoriile și surâde

în locul vacant alunecă înalt butonul  roșu

și-ncepe să ticăie ca o inimă

PALATINUL CU DRAGOSTE

 

ca un şarpe cosmic

am lepădat culoarea fiecărui sunet

pielea alchimizată a început să ia forma elipselor

ca semnătură de trecere

timpanele tale ciorchini ce şi-au privatizat cuptoarele

au transportat în cramele inimii

cobiliţe pline cu dragoste

ecoul aceleiaşi nuanţe emite pulsaţia matricei

androginul strânge la oaste cu arcanul

meridianele

din povârniş inspirul harul

limbile vieţii să ne vorbească iau formă de cep

eliberează mustul preţios al împărtăşaniei

cerurile se aliniază ca o clopotniţă

să zidească tăcerea

din altarul creiaţiei rugăciunea vie ce suntem

reflexie arhetipală

începe să pulseze epiderma

veşniciei

PIRONUL ZILEI ÎN COASTĂ PROFANĂ

nu mă închide părinte
carcasa unui destin prestabilit crapă alchimic
libertatea funiei desenul magic
în jurul ţăruşului cercuri lichide deşiră
mosor de moire
palma sorţii musteşte geneze
aceeaşi dislocare de energie
loveşte sau mângâie
chinga-i prea strânsă zăbala
înfige pumnale în gură flămândă
pân’ la prăsele
crucea îmi tropoteşte cu golgote-n spinare
fila zilei când o deschid
sacrul scrie pe limbă profană
taina dansului vieţii
precum o cămaşă de flăcări
pustiul mă strânge adună sub arsură îndoiala
miriapod de lumină
mişcă elipse locul dintre omoplaţi
vibrează aripi sângele fierbe-n zenituri
harta lumii din piele linia destinului şi respiraţia fiinţei
pulsează codul unic al răstignirii

cu vulturi în pupile
cuminte
m-aşez sub piroane şi eliberez
fulgerul

PRIN RISIPIRE ADUN TIMPUL

 * Resetare *

chiar dacă ai chef de-o plimbare zăludă

prin sânii mei
resetează întâi efemeridele

să nu te-nece polenul resorbindu-ți griul din oase
apasă butonul roşu

învârte bine gândul în matcă

vinețiu zvâcnit

copite rebele zdrumică drumuri cândva violete

în zăbală de simțuri
cicadele dansează pe ritmul morţii

genunchi smerit înfășoară troițe sub memorii curate

dă afară dansatoarele din buric

mustirile din palma lacomă își iau concediu de studiu

pe termen nelimitat
pulsiuni de soare marmorat întoarce pe dos
membrana păcatului
şarpele reclădeşte raiul oprește-te

lasă-mi virgine moleculele să râdă vieți fără gratii

nu le da pe gât la orgii în care doar abisul

scrie procesul verbal 

frângerea amintirii în moliciunea șoldului

interstiții în aripă de înger foamea de-a locui întreg

ochi orb decojește pace din așteptări

atingerea se refuză spăimoasă sub ghețuri  

priviri expulzate găsesc alt centru de greutate

galaxiei din mine

litere obeze de timp scriu de zor legende în sânge 
cu toată ispita nu împleti doar răsuflări de grindă a lumii

când sfârâie-n călcâi dale aseptice de paradis
dor urzicat din programul galactic

mărul se deschide în mine spre gura Evei
multiplicat

păcălesc viaţa cu încă o moarte bogată

ce-ți pasă dacă inocent

sub pragul casei îngurgitez spaţiul din sâmburi?

SINGURĂ SFERĂ ÎN CUPTOARELE TIMPULUI

 *Lui IOAN GRIGORAȘ un „la mulți ani„ în brațele revelatei iubiri*

pe cioburi de frig sculptai pași de căutare

însetare bezmetică aprindea fântâni

pe limba despicată în babilonice graiuri

atât de ades ciutură te făceai

și doar flăcări scoteai în cumpeni de cer

însingurări ca o rană s-agăți

de pervazul ferestrei spre tine

sângele sfâșia arterele  fundul mării

nu se lăsa urcat la coardă 

în toate ardea piatră de sacrificiu

nevăzută  cămașă de nessus

veneai spre inimă galonat de femei pe umăr

atlas reformat de angoase pestriţe

precum cărţile vremurilor

te-apăsau dorinţele lor blonde îmbâcsite indecențe

sâni siliconaţi

descheiau febril tainele puterii tale

doar un sclav care orb ţesea şal străveziu

la gâtul efemerului 

în urechea deșănțată a fetei morgana

cercei sclipitori 

podoabe ieftine ți-au dăltuit pupile

iluzia de-a fi sub arsura atingerii

a rotogolit genuni

în glezna timpului săgetat de înfrângeri

până când….

subpământurile și-au adunat

rafinată voluptate din stele

mările și-au cristalizat serenitatea adâncurilor

într-o zeiță ondină vestală 

sau zână îmbrăcată în dans de sânziană zăludă

combustii de sfere sau râs de izvoare

ca o iederă ți-au îmbrățișat molatec

pașii lipiți de uimirile tale prăbușirea în adorare

doar urmarea firească

a zborului din săgeată celestă în rana unei aduceri aminte

câtă memorie scrie pe limba doiului

unica silabă a sferei

când se deșiră minunea și spune

sunt întreg adevărat

și doar una cu unul galopează năvalnic

prin artere de lumină lichidă

revelată iubire aprinde lumea

O TANDREȚE DE-NCEPUT DE LUME ROTUNJESC

* Lui Viorel Bănesaru *

singurătatea mea strigă la lume

vopseaua care alunecă pe acel zid în pulsul tabloului sacru

depărtări de unică folosință colorează în verde

ancora o smulge din iesle negru în derivă pornește

sub lege divină nu mai vrea să picteze

disperări ciobite de moarte 

rotind istorii de-alcov şi de arenă sângerie

epiderma respiraţiei duale începe să capete nuanţe sidefii

umezeala culorii

aduce la suprafaţă impregnarea unui trecut

cenzurat de buza fierbinte a clipei

păianjenii duc în cobiliţe policrome taine

să le-ngroape în mine

program de înmulţire celestă

spectacolul continuă la scenă deschisă sau în culise 

ţesătura din spatele cortinei capătă strălucirea luminii

sub suveica înţelepciunii bătute

epuizat de-atâta ţipat

zidul se sparge în curcubeie şi înstelează pictura vie

în care semnez smerit ca parte

rotunjind întregul ce coace în mine perfecţiunea

tabloul ce sunt respiră o lume