CA NIȘTE VĂZDUHURI RETRACTILE MÂINILE

am mâini să mâzgălesc cuvinte fără suflu pielea vieții
e prea obosită să încapă bâlbe victimizări
genunchi zdrobit de mlaștină hilar
gratii oarbe întorc pripit transfuga matcă ochiul prea devreme
în târziul clipei  o amintire spovedește 
combustia-i oprită iertarea nu-și mai recunoaște chipul
și dacă nu cui pasă ce filă zdrențuită răsfoiește
hume vârtoşate fac destinul închipuie muzeu de ceară bântuie
zdrelește vertebra de văzduh a vieții
n-am mâini părinte sunt în criptă
dezgroapă în delir mumificate zboruri din arcuș de infinit  
trădarea a sărit din calapodul sorocit demultul nu mai are înțeles
când firfirica și vagonul
același pact sinucigaș împlântă-n răsărit
și râsul tâmp se crede strigăt de războinic amnezice îmbrățișări
șterg mâinilor trecutul
prea multă noapte geme-n palmă unde sub ce unde
ascunsă-i binecuvântarea
încenușează tristă așteptarea mudrei care dezleagă orizontul 
ecran de oseminte pun de strajă toridul pasului desculț
să nu despice-o agonie se pregătește în adâncuri  o ultimă chemare
un pegas costeliv alunecă pe-un țipăt mut
izvorul vrea țâșnește dizlocă pendul așteaptă
plămadă nouă schimbă nordul magnetic ora echilibrul axa 
la stânga unui fulger se mută umbra

olar de geniu cuvântul retrage văzduhurile
odihnește în mâini aripe 
roata vremii  învârte polii în mine învață să cânte lumii
geneză irumpe
altă