CATEDRALA VISULUI

* Ars Poetica *

marginea ponosită a zilei fuge de mine
scarabeul înfăgureşte rotundul din lucruri

poemul îmi caută limbile visului

expansiunea matricei sub policromia măştilor
peste temple de zgură extrage a.d.n–ul memoriei dintre

vertebrele casabile ale timpului

să nu mă sperii merg pe inimă în vârful picioarelor

cu licorne pe umăr
Evă spovedind şarpele învăţ să cresc în poeme spirala raiului -
treimea stă să mă-ncolţească într-o vocală virgină

visul e gata să încuibească în prăselele cerului
o sămânţă mai pură
voi da dezlegare poemelor să cânte simfonii
pe claviatura lumilor

pe fruntea luminii

petalele visului brodează bucuria în mireasma iubirii
obrazul smereşte o pernă de vise
sclipiri de diamant

halou mă îmbracă şi poemul e gata să mă răscumpere
silabisind pe limba şarpelui o nouă înviere

VOX DEI

ÎN LOC DE MERE UNEORI SCUTUR ABSENȚE

care novă ți-a ascuns în marsupiu strălucirile

mă-ntrebi

știu ochiul meduzei nu se înfruntă fără oglindă chiar dacă râzi ca un zeu

prea multe ruguri am îndesat între coaste

nu pentru vulturii lui zeus și grătarele de week-end

aprind zilnic focurile celeste

deși ați dat drumul elefanților în vitrina cu porțelanuri din atrii

pun în batistă de rouă furnalele

(nu vreau să merg pe căile îmbălsămate ale plângerilor la UE)

smogul din sărutul de iudă îl înnod într-o lacrimă costumul efemerului nu-i etanș

prin fisuri largi cât o viață

poate să plouă crematorii în mine atenție să nu astupi izvoarele

în caz de urgență pe frecvența unui fulger

îmi poți asculta inima 

mergând pe șosele cancerigene

nu-i suficient doar marcajul de ceruri

dezleg umil genunchiul din piatră pupilele de flăcări

le pun în rastel pentru generațiile următoare

nu mai întrerup orgiile de bezne

în șanțuri n-am să curg ruginiu pentru o poleială

scorojită de țipăt

pipăi ecoul neantului din mine

pașii 

decopertează geneze

DIAMANT MAGIC LUMINA TAIE CALE ORIUNDE

nu-mi pasă

orizontul geme lezat în privire

vitrina lumii e mătuită

dezleg furtunile

deşerturile folosesc dialectul albatroșilor  

dragostea nu mai cerşește umil secunda normalității

extrag rădăcina pătrată a timpului

azurie

transpiraţia îmbrățișării deapănă febrele pielii

desfășor piruete în glezne

în călcâi de genune își duce ahile destinul

gheizere râd în artere

degete fără de umbră bat ritmic

în uși care ți-au încarcerat spaimele 

urzeala spațiului începe să gliseze

abis

mușcă

gura lunii flămândă

freamătă clorofile omoplaţii dorurilor

striați de voluptăți friabile

aripi de foc scrijelesc pe sinapsele gesturilor

peceţi de veşnicie

flori de ruguri împodobesc porţile de intrare

în atelierul fără greutate al inimii

dalta ciopleşte în mine chipuri 

alesul

vulcanii argintează sub talpă

nopții

moire virgine

cină de taină aduce un licurici

frâng pâine sacră

iubire

tuturor împart!