PRIZONIERĂ ÎN SOMN VIOLET

*Somnul de-a mă naște*

cu tălpile invers

timpul îmi cicatrizează nervurile

iese din mine precum o afrodită din confesionalul inimii  

somnul de-a mă naşte

într-o epidermă spălată de îngeri

crochiul din ochii tăi din care nu mai ies

obolul unui charon care îmi schimbă balanța înțelesurilor

polii mei se mută periodic

negrul din odihnă mă ispiteşte dincolo de prima uşă

somnul de-a mă naşte se depășește pe sine

îmbrăţişarea materiei întinde spre mine un uter cald

prizonieră în perna de vise

sunt viu şi-atâtea umbre îmi desfăşoară curcubeie

în sânge

strâng palma şi vreau să le reţin

dar ochii tăi adâncesc genune albă din care tot ce sunt

mă strânge în brațe de trezie

violetă ca noaptea care dansează cu mine  

somnul de-a mă naşte aminteşte de-o perfecţiune

fără identitate palpabilă

fără coborâre

dar şi fără magia ce ne-ntinde pe cruce

înălţarea să scrie prin sânge în noi cu lumină

mult mai bogată

somnul ce naşte infinit

POPAS ÎN CURBURA GÂNDULUI

*POPAS* 

azi mi-am terminat războaiele de tatuat

epiderma respirației e suprasaturată de explozii

s-au scuturat de înfrângeri tranșeele

și-au cerut armistițiu

am plans și-am râs până am concentrat în sămânță cutremurele

pe tine nu te-am găsit   
până la căpătul meu am deşirat frumuseţi
lumea am ţesut-o din mine întreagă
sudoarea de vise a dat consistenţă şi strălucire umbrei

troițele din curbura genunchiului

au uitat povestea calcă pieptiș pământul cu doruri acide
se-nconjoară oceanul cu mine
totul construieşte magie
sub diagonalele materiei iubirea întinde pretutindeni jăratec

azi mi-am terminat lucrarea
toate gurile lumii m-au gustat drumurile au semnat

pentru ultima oară

buclă temporală în cenușiu de-îndoială

doar un popas să măsoare ce-a mai rămas din mine
caut

cerul înveleşte pios talpa ostenită
unde pot să cad?

ARTEZIENELE VISULUI DE-A FI

*Unde sunt*

am pierdut harta drumurilor terestre

(mă întreb inocent dacă am avut-o vreodată)

pe cea a traseelor aeriene pare că o mai găsesc ocazional

în caruselul nebun al unor jocuri fantaste să ştiu unde sunt eu

tainiţele ferecate ale cunoaşterii îmi bat

cărare de ruguri în talpă

din furnicarul interogaţiilor irump săgeată sângerie

mă desfoliază cartea vieţii cu zgomot sec

îşi răsfiră evantaiele ascetic uneori impudic

cad filele ca nişte ghilotine de lumină

în urma mea

caut semnul de carte dintre artere care-mi va spune: ăsta eşti tu

printre gloduri şi jarişti m-au tras fir de aur ariadne celeste

cu labirinturi în cosițe

au desfășurat în epiderme schimbătoare măiastre povești

prin sacrul duh aerate

în revolte și în smerenii am parcurs

ecuatorul respirărilor

pleoapa Ta se-nchide blândă peste zbaterea mea

şi-un ultim gând înainte de fiecare naştere –

adie blând:

„eşti în tot ceea ce Sunt rămâne doar

s-o afli!”

INVENTAR ÎN ABSOLUT

* răspuns unei recenzii a lui Eunescu *

pe vertebrele spațiului magic

locul meu de joacă deschide floarea de lotus

petalele își scutură aromele

lacomă absoarbe pielea ta invazia de iriși

începe în flăcări să decojească-nțelesuri

prea mult prea adânc

burghiu de abis sfredelește lumi de coșmar

când credința în cârjă urcă versanții cunoașterii

valul sparge zenitul în loc să-l închidă

în perlă

închisoarea perfecțiunii statice

lacrima ce nu-și desfoaie frumusețea

decât sub mantie de efemer

gelozia zeilor că noaptea nu-i poate atinge

fără s-o sfarme

voluptatea friabilă se topește sub lupa fierbinte a zilei

ielele își adună în coc

danțurile din arterele mele însetate de tine

femeia își pune batic de adio

aruncă șalul sărutului peste umăr

și pleacă să recenzeze infinitul

sub deruta timpului ce și-a înodat invers meridianele

câteodată e nevoie de mine

sunt martor al robiei pe buză hipnotică de genune

până voi scutura toate frunzele cuvintelor

cianotice

încep să tac o geneză

dansantă

MAIEUTICĂ ASTRALĂ

 

dureroase absențe cojesc icoane și ceruri

din visul rănit

planeta geme înfundat din abis

ura se-agăţa nemilos
de diafragma lumii cu gheare de uliu

deşertul
urcă pe trunchi pân’ la șolduri

pân’ la buze
prizonier în finit
blestemul joacă barbut pe vertebrele mele

refugiat din stele pivotez voluptăți

în carapacea zilei rebelă

fibrilează de foame năprasnică

epiderma

înghite nemestecate magiile clipei

ridic în sămânța din cartilaje

zboruri

templul se umple

pe elipsele vrerii pași viguroși lasă amprentă de soare

borte răsfiră galaxiile din buchetul miresei

nuntiri de zenituri sacralizează

gestul cel simplu

a fi infinit

într-o coajă de nucă