COASTA BĂRBATULUI

în pupilă odihnind
aripa îngerului am atins din greşeală  
fereastra spre raiul din coasta bărbatului
în porţile omenirii
urechea destinului cu armonie
să curgă 
 să nu agaţe unghia vremii răsfoiri de-ntuneric
vertebra de diamant a materiei a vibrat
de sub coasta bărbatului camera de rezonanţă
decojeşte uneori ode
blesteme răzuieşte cel mai adesea
din epiderma  privirii
solzii se-adună şi construiesc
temniţă ocultată

dacă baţi nimeni nu-ţi va răspunde

bărbatul nu ştie
femeia nu vede şi viclean îţi face cu ochiul
dincolo de gratii

tăcută şi rece se prăbuşeşte
uşa temniţei
(ghilotină de sensuri)
orizontul
în mii de fărâme se sparge

prizonieră în mine
coasta bărbatului deşiră eternitatea
şi visează...