DINCOLO DE IRISUL TIMPULUI

   Explorări în lumină

Simonei  ---  Ciclul: Vom învăţa între tâmple Să odihnim Înălţarea - Şi-apoi vom râde!

Îţi trimit mesaj ca să ştii
în crisalinda acestei clipe fulgurante
sunt aici, lângă tine,
aceeaşi vocală ne respiră timpul întru desăvârşire
gura divină a Mamei pe-aceeaşi limbă ne curge
în fagurul lumii
dulceaţă să picurăm în viers gesturi şi sculpturi ale materiei
construcţia hărţii pe toţi ne pictează sub aceeaşi magie
fiinţa mea muritoare nu ştie nimic despre tine
şi-ar vrea să cuprindă în palmă
emoţia unei atingeri într-o aceeaşi flacără
ce mistuie misterul
potenţându-l mai tare!...

Ştiu totul despre tot fără a şti nimica,
şi n-aş vrea să respir fără de voie
polenul de pe flutur ce irizează desenul tău în lume
să ciobesc nici o fărâmă din curcubeul
ce decorează epiderma trăirii cu flori de cireş
şi îmbracă vocala în licăriri de spirit

Iartă zănatica fiinţă ce vine în cascade nestăpânite
şi-ţi tulbură câteodată
serenitatea clipei ce-şi caută izvorul,
nu o certa prea tare c-aleargă după tunet
sau odihneşte vulturi,
că poate fi oriunde nu aşteaptă nimeni
şi nici o mare nu-i adoarme-n palmă
nimic nu face cu gând umbros
sau socotit anume!...

Şi de te supără vreodată prea arzătoarei cutezanţă
de-a dezghioca şi dulcele
şi-amarul
din bobul de rouă sub aceeaşi latentă erupţie
ai milă!

Nu cunoaşte decât rugul pe care zilnic se urcă şi cântă!...

SĂ-MI CUREȚE VERTEBRELE DE UMBRĂ AȘTEPT O SETE CRONOFAGĂ

* Violettei Petre * 

 

nu plouă iubite doar orizont în implozii tastează în voluptăți târzii

visele alungate

accept pentru că doar acceptarea

mai face umbră când trece ținându-mă de braț dincolo de sinapse

în roca realului decartează spaima de sine

schimbă pietrele din mână nu-mi poți aduce sideful înapoi din perla carnivoră ce mă-nghite

clownii care-au fugit cu piroanele refuzate de ziua jumătate adormită

și-au găsit refugiu în mine

carnea cianozată nu mai putea înghite încă o înălțare

am informații clare nici anterioarei nu-i găsisei piață de desfacere

despart cerurile iubite înainte de-a li se scurge tot albastrul

în noaptea galactică traversez câteva constelații

nu am timp îți iau coasta în spate ca pe o cruce golgotele le comprim

în doctoria amară a înțelepciunii

(cândva trupul tău de humă va fi pregătit să înghită infinitul)

adun și scad viețile în care am umblat somnambulică

pe buza apocalipsei

înmulţesc pătratul merelor amnezice extrag rădăcina pătrată a șarpelui

(un boua constrictor din care țipă o galaxie)

și-mi rezultă o secetă plus încă una

rămasă rest de la explozia unei stele albastre 

o secetă roșie ca un sânge ce fierbe în arterele veșniciei

dau la o parte dunele din pleoapă iubite

din oglinzi  clepsidrele întind brațe de îndrăgostit posesiv

declanșez potopul supernovelor

vin să-ți fiu arcă

DE CÂTE ORI SPUN DA

măsori distanța dintre stele

privirea-ți febrilă doar în spate privește ești geamănul meu dar

nu ai curaj să pui totul miză pe alb răvașe cu spaime sub prag îmi strecori  

cu sărutul de iudă-n rucsac zborul nu mai înalță văzduhul

cioplești obstinat în magmă ca și în sângele gândului negocierea cu tine orbește 

ca să pot citi runele ratării nu mai scot pietrele drumului

sap în mine fără odihnă nici o sete nu-ngrașă umbra lichidă

risipesc oglinzile carnivore din care chipul meu periodic dispare o faleză rămâne pustie

pentru tine gleznele au învățat să numere invers pașii timpului

nu mai întoarce pe dionis în piele el nu bea vin de-ntuneric

albastrul își trage zăbranic pe slova de ceruri

sabotor de nirvana

tot timpul rana pare că se deschide ca un clown se vopsește tăcerea

picioarele se descalță de tine 

citesc silaba verde a vieții la granița dintre anotimpuri

răsturnarea trufiei în ochiul furtunii ridică noi poduri de sare

fără preaviz genunea trage cortina

primadonă sau figurație

sunet de flăcări în portative eterice scrie

rolul ne este cămașă

cel de nimeni văzut fixează reflectoarele

respirația se oprește o clipă

gongul începe să bată...

FOȘNETUL TĂCERII DECUPEAZĂ ARBORI DIN MINE

 

veneai și plecai te simțeam chiar și cu umbra agățată de buză

degetele luau forma mudrei singure

după ce-a sorbit cerul verticala sfredelește inima neagră a lutului

orizontala gestului înnoadă în armonie două zenituri

păsări colibri cu frunze de laur sub pene mutau pereții novei din gânduri

umezeam dimineţi cenușii nu eram eu dorințele scuturau dragonii de apă din rădăcină

am vrut să vindec de canibalism caldarâmul zilei părinte să nu mai simți vină

când mă înghite până la gleznă viața sau până la mijloc (miel nevinovat)

mă zbat în magma cea dură trimit vulturi să ruleze ceruri eterice

pentru decorarea sălii de bal a inimii

după ce l-am expulzat pe anteu din curbura genunchiului m-ai întrebat

de ce nu mă pot chema visele cu numele tău (doar te invoc la fiecare erupție cu albastru)

și mai cu seamă de ce căutările mele

se ascund în pietre și doar în flăcări înnod respirații și oameni

adun atât de greu picioarele zălude de pe granițe nu știu de ce vor să disipeze atingerea 

acelaşi ritual știut pe dinafară se parcurge singur

încep să mă mișc profesionist între mine și mine nu mai cer binecuvântarea

cel din cețuri desenează obstinat icoane pe spatele silabelor șchioape aruncă zaruri

genunea din mine face jocurile plusează semințe

(eu pot să plec într-o vacanţă prelungită dincolo de stele

câtă vreme tu agăți stringuri de îndoială și...)

smulg măștile

pielea

stelele se lovesc între ele

din ecouri doar un singur chip fără de chip

descompune lumina