de câte ori decupam orizont spre tine
întorceai
nămeții depărtărilor în sângele meu
viscole
căptușeau cuiburile dorurilor
ori de câte
ori deșiram alfabetul să-l învăț să numere
vegheam doar
din aurore boreale scurgerea constelațiilor
printre
artere înainte ca timpul
să se scurgă
în cruce albastră sub tălpi de adio
între
supernove mă clădeam doar ruine pe șoaptă friabilă
ghețarii
lumilor tale i-am băut până la ultimul țurțure
toate
umbrele lipite de dinții cuvintelor am destrămat
sub
carapacea galaxiilor am tras fir din visul înțelept al țestoasei
am mai făcut
odată inventarul labirinturilor
preventiv am
blocat bagheta ursitei spre soarele interior
în busola
veșniciei ți-am fixat nordul pupilei
și-am
schimbat codul rotirii în spițele jocului magic
acum doar
cămașă de ruguri a mai rămas să-ți fac
și să
m-arunc în mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu