nu mai întind mâna către voi
în vertebra pământului singura mână disponibilă
(cealaltă împletea zboruri pe dimensiunea mea
ocultată)
pe care o învăţasem să frământe
coca realului precum gospodina blajină
« pâinea cea de toate zilele »
forfotea de inimi nevăzute palma
prelungea ţărmurile degetelor cu toate holdele aurii
rumenite cuptoare să exhibe bogăţia
înflorea zilnic căuşul palmei nevăzută pâine harică
darul punte arcuia ceruri violete
respirau între coastele voastre văzduhuri
să vă-nveţe nălţarea
aţi crezut că cerşeşte
şi-aţi biciuit-o cu arsura scuipatului
vârcolaci ai umbrelor ochii şi-au înfipt colţii adânc
haşurări de neguri în inimă sâgerează
neantul scrijeleşte ochi de felidă flămândă în buricele
vânturilor
palma
s-a închis domol
a tras storul pleoapei peste daruri
să n-o mai ardă acidul urii
mâna mea nu mai flutură nici o atingere
nu mai iradiază căldură
a concentrat teritoriile într-o aripă şi i-a redat
libertatea dintâi
pe zboruri mişcător univers să deschidă
respiră şi mângâie
lume
alta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu