de câte ori decupam orizont spre tine
întorceai nămeții depărtărilor
în sângele meu
viscole căptușeau cuiburile
dorurilor
ori de câte ori deșiram
alfabetul să-l învăț să numere
vegheam doar din aurore
boreale scurgerea constelațiilor
printre artere înainte ca
timpul
să se scurgă în cruce albastră
sub tălpi de adio
între supernove mă clădeam
doar ruine pe șoaptă friabilă
ghețarii lumilor tale i-am
băut până la ultimul țurțure
toate umbrele lipite de dinții
cuvintelor am destrămat
sub carapacea galaxiilor am
tras fir din visul înțelept al țestoasei
am mai făcut odată inventarul
labirinturilor
preventiv am blocat maneta
ursitei spre soarele interior
în busola veșniciei ți-am
fixat nordul pupilei
și-am
schimbat codul rotirii în spițele jocului magic
acum doar cămașă de ruguri a
mai rămas să-ți fac
și să m-arunc în
mine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu