* răspuns unei recenzii a lui
Eunescu *
pe
vertebrele spațiului magic
locul
meu de joacă deschide floarea de lotus
petalele
își scutură aromele
lacomă
absoarbe pielea ta invazia de iriși
începe
în flăcări să decojească-nțelesuri
prea
mult prea adânc
burghiu
de abis sfredelește lumi de coșmar
când
credința în cârjă urcă versanții cunoașterii
valul
sparge zenitul în loc să-l închidă
în
perlă
închisoarea
perfecțiunii statice
lacrima
ce nu-și desfoaie frumusețea
decât
sub mantie de efemer
gelozia
zeilor că noaptea nu-i poate atinge
fără
s-o sfarme
voluptatea
friabilă se topește sub lupa fierbinte a zilei
ielele
își adună în coc
danțurile
din arterele mele însetate de tine
femeia
își pune batic de adio
aruncă
șalul sărutului peste umăr
și
pleacă să recenzeze infinitul
sub
deruta timpului ce și-a înodat invers meridianele
câteodată
e nevoie de mine
sunt
martor al robiei pe buză hipnotică de genune
până
voi scutura toate frunzele cuvintelor
cianotice
încep
să tac o geneză
dansantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu