ÎMPĂRTĂȘANIE

*Maiei*

beat de singurătate despărțeai flăcări linia vieții

să prindă doar spuma din ruguri   

însetai la toate răscrucile

nici un zenit nu prindea podul palmei răzvrătit de câtă beznă

înghițea zilnic foamea ta vorace nu-ți păsa împlântai steaguri de cuceritor

înșirând mărgele de genuni la gâtul viselor 

eu veneam cu timpul meu albastru să te umplu

nisipurile frământau sori stinși sub tălpile gândului

urcam scărița circulară a sinelui

vremuirea zdrobea istorii mănoase din mâneca spațiului nostru locativ

ca pe struguri în cramele inimii

apucam zorii de plete și-i scuturam de candori în ploaie de vară cotropitoare

vin de împărtășanie mă turnam în pocale

tu căutai curios cuptoarele din care ți-am scos dorurile rumenite  

împărțeai gurilor de balaur dintre vertebre ceruri scoase din tolba gondolierului

apoi alunecai pe-o liniște sacră în strana trupului

o respirație își cobora harul grație

și începeai să mă bei în smerenii la fiecare înviere

încheietura înserărilor mele scutura toate muririle

înainte de-a se arunca în lumină

și-a deveni îmbrățișare