vorbeam
şi ţiparii consoanelor
strecurau
râuri galbene între vertebrele decalcifiate
a
zilei lucrătoare
colţii
de haită a întâmplării de-a fi
respirare
de piatră
aburii
veşniciei ridică armură
în
care silabele răsfoiesc măştile din pupilă
dirijor
măiastru dă voie vocilor să fibrileze
clar-obscurul
pielii mele când atinge buzele efemerului
şi-şi
desenează galaxiile
minutarele
verbelor încep să se scurgă
de
la sămânţă spre muguri
înşiruite-n
coloană
cuminte
strâng în pumn de vânturi undele vorbelor
le
împletesc violete cosiţe de ileană cosânzeană
şi-nvăţ
să brodez
straie
de lumină cuvintelor
înainte
de-a le arunca în creuzetul genezelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu