deși uitaseră demult sunetul aurorei boreale când
se scurge în piele
și noaptea adoarme chircită în vertebre
pietrificate
în transhumanță de vise mereu spre doar spre
desăvârșire ciobită de ispită
de niciunde răsar pretutindeni curg pe limba
bărbatului
insinuată în epiderma cuceritoare
precum sufleurul în urechea actorului înfig
steaguri în fiecare soare
amprentă de moliciune hipnotică festin de magie repetabilă
de la încheietura gândului trezesc somnul
învăț să inoate lin întâmplările din care bărbatul
mușcă sarcastic și dur
dau drumul mărilor din falange după ce i-am
învățat corăbiile să despice silabele
deșerturi între două singurătăți obeze
pentru plusvaloare luna aleargă să arginteze tot
ce-a trecut prin botezul brațelor mele
eva părăsește vortexul inimii fără regrete e
afiliată unei organizații stelare
din arătătorul meu umanitatea geme înjunghiată de uri
și războaie
morții ies din cripte să ducă viul în spate ca
pe-o golgotă
pe cruci incendiare lumea se răstignește
doar înălțarea încă-i semn de-ntrebare
la confluența albastrului din sânge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu