mi s-a spus din
coastă ai să te smulgi
dimensiunea
bicefală își căuta bara de echilibru
însingurarea nu
mai era opțiunea valabilă a ști povara inocenței
covor de jar
adevărul mersul spre mine cu tălpile goale
fără de umbră
era totul
oglinda avea
nevoie de ramă pentru certficarea spațiului
am scos din
dulapul de vise zâmbetul numărul trei
(auzisem ceva
despre trinitate și pornisem propria mea cercetare astrală)
mi-am smuls cu
greu din lut ancora ca un sânge de iarbă
duceam în palmă sâmbur auriu în timp
ce rostogoleam universul între noi
încă meditam pe
care culoare să pariez destinul
aripa odihnea
în interstițiul dintre clepsidre ruleta morții înghițea spițele cerului
viața să rămână
curată sub decupaj de lumină
dar eu încă
pășeam pe aripi de vultur prin curbura gândului
apropiam polii
arsurilor noastre să se potrivească gaica de infinit
prin care
molatec violetul scheletului nostru întreg
croșeta ispite
și conspira să se-nchidă
într-un târziu
m-am întors în tine smerită
și te-am născut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu