ORA CÂND NE LOCUIAM SFERĂ

socotești precum un grămătic

punctele cardinale ale epidermei femeii

conștiincios întinzi sârmă între nodurile lunare

echilibristica ta primejdioasă

deschide arene dedesubt nu plasă de siguranță

transpiră comete

genunchi flexați cabrează zenituri

serpentinele sânilor te prind în capcană

absorbite înghit petală de cer

încă n-a epuizat albastrul fascinat citește

curg jărăgaie literele deflorate

ale cunoașterii

înfige pinteni călărețul

supernove

scapără

dilată comprimă universul pulsează timpi dinafara percepției

arsura sângelui sapă firide în moleculă

face rapoarte de insolvență

ochiul rapace defrișează junglă virgină

surpă ridică altare

fulgerul pumnal de jertfă scormone măruntaie

reașează trăznetul în rădăcină

sparge sămânța divină cristalizează ape primordiale

ax sfidător supune îngenunchează

încoronează creația când se respiră

pe o singură nară

pupila în sorburi alchimizează

dividerea harului

smerenii sfera pulsează refăcută o clipă

apoi recade-n lumină

floarea de lotus

lutul sacru desface în două

labirinturi rădăcinile pornesc să-și caute

minunea

cioplește visul refacerii țipă-n dorință

trunchi ocultat

întregul arhetipal