*Chiar dacă râd*
am
să ies dintre spicele timpului
adun
memoriile risipite să dau culoare falangelor
nu
mă trage de mânecă sunt un spaţiu
chiar
de nimicul uneori în rafale mă respiră
costumul
fiinţării mă strânge şi pe mine chiar dacă râd
şi-mi
arăt dinţii zilelor
coca
zilelor întinde pufoasă pită împărtășanie
pe
altarul tainelor locuim fragil
erupţii
de supernove îmbracă omoplatul zborului
îmi
târăsc paşii prin existenţe diamantine
poate
nisipurile nu-mi lasă spaţiu de socluri
și
aripa e prea rebelă să nu mă smulgă dintre atrii
ce-ţi
pasă cum mă numără victoriile
eşecurile
cum ustură sub cicatrice
incinerează
straiele pe care mi le-au ros cârtiţele
mi-au
adus din adâncuri nestemate
pe
care doar tu părinte le vezi
în
inima mea
moartea
bate gong de matcă primară în fiinţă
străluciri
grele ca un acid pot să cureţe ţesătura de vise
am
să străbat timpurile cu pas comun
sau
în galopuri febrile
sindromul
de ratare cu obstinaţie se cere tratat
cu
amputație am să împiedic
cangrenarea
clipei mele
eul
îşi caută dimensiunile în toate arcadele materiei
costumul
fiinţării mă strânge în spate
şi
aripa ţipă!
eu
râd şi las zborul să mă cuprindă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu