Arhivă blog

miercuri, 23 octombrie 2013

DĂ CLICK ŞI TRECI MAI DEPARTE

când crezi că ştii totul şi aerul numai ţie
ţi se cuvine
dă click şi treci mai departe
sunt destule planete în galaxie
eu voi rămâne să mestec năut cu agora
înroşindu-mi artera

dacă buricul te doare
şi-ţi spune că doar pentru el e loc pe planetă
dă click şi treci mai departe
galaxia e mare
şi-i loc pentru toţi prădătorii
în jungla de fiare

aşa că tu
cel care veşnic
ca pe-o coroană în frunte
rece aprinzi însetarea de sânge
abatoarele lumii te-aşteaptă cu satârele ascuţite

acolo de cobori cu zăbrelită privire
te vei vedea
tăietor şi tăiat în aceeaşi pupilă

un strop de lumină de mai freamătă-n tine
 vei da click şi mai departe vei trece
răsfoind în smerenii
filele clipei

cu puterea supremă a luminii din tine
dă click

şi urcă o treaptă

2 comentarii:

  1. Interesantă abordare ”abatoarele lumii te-aşteaptă cu satârele ascuţite
    ” ! Felicitări !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca fii ai Creatorului, în această dimensiune totul este dual! Dacă vrem putem „creea„ și în font alb și în negru! Liberul arbitru ne cam încurcă - nu prea mai avem pe cine da vina când facem măgării! ;) Și că acceptăm și că nu - legea bumerangului funcționează! ;) Mulțumesc pentru vibrație!

    RăspundețiȘtergere