IZVOR DESCÂNTAT

un ţipăt de-albatros digerat de furtună

o zână căzută
pe un nimb de zenit
orologiul carnivor al sângelui devoră
cuspidele beznei

nimicul cere tribut zilei să-şi resoarbă

esenţele

regurgitează  spaţiul
geometriile în alte arabescuri nimfomane
sună din elitre octave gestante
coasta nudă a răstignirii

face implozie în respiraţia pielii

îmbrăţişează veşnicia friabilă

înălţarea în clipă

nu mai întreb
de câte ori se mai crucifică pruncul
timpul răscumpără tot ce-am stocat

în piramida vertebrei

camera secretă a inimii rostogoleşte sfere

atingerea materiei

magnetizează literele în tăcere

sub ghilotina privirii

identitatea şi-a golit garderoba

fierb în vene gheizere
pentru a învăţa să-mbătrânesc în izvoare curat
descântat

candoare nemuritoare